Ambasadorul României în R.Moldova, Daniel Ioniță spune la RFI că invitația lui Igor Dodon, adresată președintelui României, Klaus Iohannis de a vizita Chișinăul, a fost transmisă la București. Totodată, diplomatul român s-a arătat surprins că invitația a fost făcută publică în condițiile în care ”ar fi trebuit să-și urmeze calea sa diplomatică”.

”Invitația adresată președintelui României, Klaus Iohannis este în analiza autorităților române competente. Când vom avea un răspuns, vom comunica potrivit uzanțelor diplomatice. Vă pot spune, însă, că între cele două Guverne și două Parlamente ale României și R.Moldova există o cooperare extinsă. Au fost întâlniri, inclusiv la nivelul comisiilor parlamentare specializate în procesul de integrare europeană. Totodată, ansamblul cooperării dintre România și R.Moldova este unul extins. Ceea ce ni s-a părut nouă și cred că este puțin neuzual să faci publică o invitație care de fapt ar fi trebuit să-și urmeze calea sa diplomatică”, a subliniat Daniel Ioniță, citat de RFI.

Amintim, la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul României în R.Moldova, președintele prorus, Igor Dodon i-a adresat o invitație lui Klaus Iohannis de a vizita R.Moldova. Dodon declara atunci că între cei doi șefi de stat ”trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă și constructivă”. ”Mizez pe faptul că președintele României este deschis să accepte un dialog la Chișinău, în orice perioadă comodă pentru dumnealui”, a spus Dodon.