Federația Rusă ar putea să excludă, de la 1 ianuarie 2019, taxele vamale la importul de legume, fructe, conserve din fructe și legume, precum și produse vitivinicole. La o înțelegere în acest sens a ajuns președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul întrevederii de astăzi cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, scrie Moldpres.

Igor Dodon scrie pe o rețea de socializare că a convenit cu președintele rus „să fie întreprinse acțiuni concrete comune pentru creșterea exportului de bunuri moldovenești pe piața rusă, inclusiv excluderea, de la 1 ianuarie 2019, a taxelor vamale” la exportul către Rusia a legumelor, fructelor (mere, cireșe, prune, nectarine etc.), conservelor de fructe și legume, precum și produselor vitivinicole.

Moscova a impus embargo asupra vinurilor moldoveneşti, de la 10 septembrie 2013, iar ulterior a permis accesul pe piața rusă doar a unor companii din regiunea transnistreană și autonomia găgăuză. Iar la numai două luni după ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova, în iulie 2014, a Acordului de Asociere cu UE, a intrat în vigoare decretul premierului rus, Dmitri Medvedev, privind aplicarea taxelor vamale la importul mai multor produse din Republica Moldova. Este vorba de 19 categorii de mărfuri, printre care carnea, vinurile, cerealele, zahărul, fructele, legumele și mobila.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, exporturile de mărfuri moldovenești pe piața rusă s-au redus dramatic, după introducerea interdicțiilor de către Federația Rusă, de la 423 milioane de dolari SUA în anul 2014 la 254 milioane de dolari SUA în 2017.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunța la mijlocul lunii septembrie 2018 că dispune de solicitări pentru exportul în Federația Rusă a fructelor și legumelor de la 248 de întreprinderi agricole, însă din anul 2015 și până în prezent doar 54 din acestea au obținut autorizația Rosselhoznadzor. Prioritatea de a exporta produse vegetale pe piața rusă o au întreprinderile  înregistrate în raioanele din stânga Nistrului sau din autonomia găgăuză.