Mihail Căpățînă, Secretar General de Stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a efectuat ieri o vizită de lucru la București în cadrul căreia s-a întâlnit cu oficiali din Ministerul Afacerilor Externe al României.

La întâlnirea cu Dănuț Sebastian Neculăescu, Secretar de Stat, oficialii au efectuat un schimb de opinii privind ultimele evoluții de pe scena politică din Republica Moldova și România, precum și cu privire la agenda vizitelor oficialilor din cele două state la nivel de Guverne și Ministere de externe. Dănuț Sebastian Neculăescu a reiterat sprijinul autorităților române pentru guvernarea de la Chișinău privind menținerea cursului european al R. Moldova, scrie Moldpres.

La întrevederea cu Cosmin Dinescu, Secretar General, și grupul de experți în materie consulară și resurse umane discuțiile s-au axat pe schimbul de expertiză și experiență în materie consulară și managementul resurselor umane în cadrul serviciului diplomatic, bunele practici ale României privind nivelul înalt și modern al prestării serviciilor consulare, aplicarea mecanismului unic tehnologizat în activitatea consulară a misiunilor diplomatice. Părțile și-au reconfirmat interesul în organizarea și desfășurarea unor consultări consulare, precum și semnarea unui Protocol de colaborare cu privire la facilitarea activităților și acțiunilor în situații de criză consulară și situații de urgență majore/dezastre/calamități naturale.

Partea română s-a oferit și a propus delegarea la București a reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova pentru schimb de experiență și instruire practică în domeniul consular.