Un inspector din cadrul Serviciului Call Center al Agenţiei Servicii Publice, care acordă suport informaţional şi de comandă a documentelor, este cercetat penal de către procurorii anticorupţie şi CNA într-un dosar de trafic de influenţă. Inspectorul ar fi pretins 200 de euro de la un cetăţean pentru a-l ajuta să obţină ilegal acte de identitate.
Potrivit materialelor cauzei, inspectorul ar fi cerut banii pentru a influenţa alte persoane, responsabile de perfectarea paşapoartelor, să-i  elibereze documentul, chiar dacă solicitantul era cercetat în câteva dosare penale şi nu avea dreptul să-şi perfecteze acte de identitate, notează trm.md.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, inspectorul riscă închisoare de la doi la șase ani sau o amendă de la  3000 la 4000 unităţi convenţionale.