Fostul şef al Poliției de Frontieră, în perioada Guvernului condus de Maia Sandu, Rossian Vasiloi, este acuzat de răspândirea unor ştiri false, în perioada stării de urgență. Jurnalistul Vadim Ungureanu îl critică pe Vasiloi pentru faptul că acesta insinuează că actuala guvernare ar ascunde numărul real de angajați ai MAI, infectați cu coronavirus, transmite 24h.md.

„Deși, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a anunțat de la bun început câți angajați sunt infectați cu COVID-19, Rossian Vasiloi insinuează și acuză că MAI minte și ascunde aceste informații”, scrie Vadim Ungureanu, într-o postare pe Facebook.

În aceeași postare, Ungureanu face trimitere la câteva păcate mai vechi ale fostului şef al Poliţiei de Frontieră.

„Tot el, Barbințev cel Frustrat, se pare că a uitat cum pe vremea când era șef la PF o făcea pe mortul în păpușoi în cazul polițiștilor boxați de contrabandiști pe teritoriul Sectorului PF Briceni, dar și despre cum amicii săi numiți în funcții de șefi au pus pe burtă unul din cele trei SUV-uri Toyota Land Cruiser”, mai scrie Vadim Ungureanu.