Impactul celor 15 forumuri regionale parlamentare „Dialog cu cetățenii” pot fi vizualizate prin intermediul unei hărți interactive. Harta ilustrează unde au avut loc întrunirile, top cinci probleme abordate de cetățeni și care propunerile participanților.

Pentru mai multe informații, apăsați iconița cu raionul care vă interesează, iar în partea dreaptă va apărea un scurt sumar al forumului din localitatea respectivă, însoțit de fotografii relevante. Harta este disponibilă în limbile română și engleză.

„Dialog cu cetățenii” a urmărit scopul de consolidare a comunicării parlamentarilor inclusiv cu femei din diferite categorii socio-economice, administrația publică locală de nivel I și II, precum și societatea civilă. Totodată, a fost promovat rolul și importanța participării femeilor în viața politică și procesele decizionale în rândul cetățenilor.

650 de cetățeni au participat la dialoguri directe cu deputații și deputatele din Parlamentul Republicii Moldova, organizate cu suportul celor patru Oficii Teritoriale de Informare ale Parlamentului (OTIP).

Harta a fost elaborată de Programul ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru dezvoltare”, cu suportul financiar al Guvernului Suediei.