Un avion de linie a ajuns la destinație cu un pasager… în plus. O femeie însărcinată a născut la bordul aeronavei, la 12.800 metri altitudine, fiind ajutată de personalul însoțitor de zbor, relatează The Telegraph.

Nafi Diaby se afla într-un avion al companiei Turkish Airlines, care zbura pe ruta Conakry, Guinea – Ouagadougou, Burkina Faso.  La scurt timp după decolare, femeia, care era însărcinată în 28 de săptămâni, a început să simte dureri puternice. Și-a dat seama că urmează să nască, așa că personalul aflat la bordul avionului i-a sărit imediat în ajutor.

Totul a decurs normal, iar femeia a născut o fetiță, care a fost botezată Kadiju. Atât ea, cât și mama sunt sănătoase, fiind transportate la un spital, la scurt timp după aterizare, scrie liberatear.o.

Nu este clar ce cetățenie va avea micuța. Ea ar putea să primească cetățenia mamei sale sau cea a țării în spațiul aerian se afla în momentul în care s-a născut. Totodată, ar fi și varianta de a primi cetățenia țării de care aparține avionului, în cazul acesta, Turcia.