Un bărbat în vârstă de 41 ani, domiciliat în capitală, a fost reţinut de către ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai sectorului Centru, din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, în timp ce transporta frunze de rucola ambalate în valoare totală de aproximativ 50 000 lei.  Acesta intenţiona să le comercializeze în pieţele din Capitală, în lipsa actelor de provenienţă şi de calitate, întrucât nu le-a prezentat la solicitarea poliţiştilor. Cutiile erau transportate într-un camion şi urmau a fi depozitate în adiacentul unei pieţe până la comercializarea angro.

La faţa locului a fost asigurat procesul de documentare a cazului, fiind numărate 1 920 de cutii cu frunze de rucola, care urmau să ajungă în alimentaţia cetăţenilor în lipsa tuturor actelor obligatorii.

Camionul a fost reţinut la parcarea specială iar produsele depozitate în camera specială  de păstrare până la decizia instanţei de judecată. Concomitent poliţiştii întreprind acţiuni de investigaţii, privind originea produselor, precum şi eventualii complici în acest caz. Bărbatul riscă o pedeaspsă cu amendă în mărime de până la 3 000 lei.

Poliţia Capitalei a intensificat activităţile de documentare şi combatere a circuitului ilegal a mărfurilor accizate, produselor contrafăcute, precum şi măsuri de protejare a drepturilor consumatorilor şi producătorilor autohtoni în perioada estivală a anului.