“Am convins șase generali să o susținem pe Maia Sandu la prezidențiale împotriva lui Dodon, în 216. Dna Sandu ne-a trădat: a fost votată de parlament ca Prim-ministru propus de Dodon”.

Despre aceasta generalul Ion Costaș a scris pe pagina sa de Facebook. Dezamăgirea lui Costaș a fost și mai mare, după ce lidera PAS a ocupat fotoliul de premier și a uitat de oamenii care au susținut-o.

„La rugămintea acestor Generali să fie primiți la audiență am fost refuzați și nu a ținut cont de sfatul nostru, care ar fi protejat-o de deciziile pripite și neprofesionale, de a crea un Sfat al înțelepților pe lângă Cancelaria Guvernului”, spune Costaș.

Ion Costaș a criticat-o pe Maia Sandu și pentru faptul că aceasta a pus mai presus propriul orgoliu, mândria și narcisismul când a cedat puterea în stat.

“D-na Sandu s-a supărat foc că adversarii nu sunt de acord cu propunerea, decizia Domniei sale în privința Procurorului General și după un capriciu, un moft a cedat toată puterea în Republica Moldova”, a mai scris Costaș.