Un tânăr de 25 de ani din satul Cania, Cantemir, este suspectat de dublu omor. Crima a fost săvârșită la 13 august 2017, iar peste două zile, angajații Direcției Sud a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei a Inspectoratului de Poliție Cantemir, sub conducerea Procuraturii au reținut făptașul.

La 15 august, la poliție a parvenit informația de la un locuitor al satului, care a declarat că și-a găsit vecinii fără suflare, în propria locuință. Deplasându-se la fața locului, poliția a depistat cadavrul bărbatului de 54 de ani și a concubinei acestuia, de 63 de ani. În urma examinării, medicul legist a constatat că decesul victimelor a survenit în urma multiplelor leziuni în regiunea capului.

În urma unui șir de măsuri complexe de investigație, întreprinse de oamenii legii, polițiștii au reținut presupusul suspect, acesta s-a dovedit a fi fiul vitreg al victimelor, anterior judecat, fără un loc permanent de muncă. Asupra sa au fost depistate telefoanele mobile ale victimelor, sustrase după comiterea dublului omor, dar și obiectele infracțiunii.

Audiat de poliție, suspectul și-a recunoscut vina, declarând că motivul omorului ar fi fost răzbunarea, deoarece deseori avea conflicte cu părinții adoptivi, aceștea refuzând să îi dea bani. Bănuitul este reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru omor intenționat, acesta riscă  închisoare până la 20 de ani sau detenție pe viață.