„Guvernarea a dat o palmă primarilor care s-au mobilizat pentru a ajuta refugiații!” Așa este intitulată scrisoarea deschisă a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) în care primarii își exprimă nemulțumirea față de atitudinea Guvernului în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. Aleșii locali susțin că din prima zi a războiului, primăriile din țară s-au mobilizat pentru a crea mecanisme de cazare și alimentare a cetățenilor ucraineni, dar nu au primit nici un ajutor din partea autorităților centrale.

„Ce a făcut Guvernul Republicii Moldova? La 15 martie a alocat din donațiile acumulate 21, 3 milioane de lei autorităților publice locale de nivelul II. Nu primărilor, dar Consiliilor raionale, în condițiile în care mulți reprezentanți ai acestor instituții nu s-au implicat în niciun fel în gestionarea crizei refugiaților. Anume datorită primarilor care, împreună cu voluntarii și angajații primăriilor am reușit să devenim o istorie de succes pentru lumea întreagă în gestionarea acestei crize fără precedent. Cu toate acestea, primarii vor fi nevoiți să cerșească de la Consiliile raionale resurse pentru a acoperi cheltuielile suportate, dar și pentru a acorda suport familiilor -gazde și mulți dintre ei nu le vor obține. Nu le vor obține pentru că au îndrăznit să critice activitatea acestora, pentru că fac parte din alte partide politice sau sunt independenți, pentru că cetățenii din comunitățile lor nu au votat partidele pe care le reprezintă mai marii Consiliilor raionale etc”, se menționează în scrisoarea CALM.

Primarii au criticat și decizia Guvernului de a prelua gestionarea Centrului Moldexpo, dar și faptul că la Bălți angajații primăriei plătesc din banii proprii pentru a asigura cu alimente refugiații.

„Exemple de acest fel pot continua. Cert este că implicarea, dedicația primarilor, nu doar că nu a fost apreciată dar, într-un anumit fel, a fost pedepsită. Și dacă guvernarea ne-a îndemnat la începutul războiului să ne unim, prin toate aceste exemple anume ea încearcă să ne disperseze”, se mai spune în mesajul CALM.

Sursa: calm.md