Anul 2017 a fost declarat „Anul Nicolae Testemiţanu”. Decizia a fost luată în cadrul ședinei de ieri a Guvernului Republicii Moldova, transmite 24h.MD.

Astfel, pe parcursului anului viitor, vor fi organizate un şir de manifestări culturale şi științifice dedicate marcării a 90 de ani de la naşterea savantului.

Nicolae Testemițanu a fost un medic remarcabil, savant şi academician, iar contribuţia sa la modernizarea sistemul de medicină este înalt apreciată, atât în ţară, cât şi peste hotare. El este considerat autorul conceptului de organizare a asistenţei medicale la nivel rural şi a strategiei de pregătire a cadrelor înalt calificate în acest domeniu.

Totodată, în perioada anilor 1963-1968, Nicolae Testemițanu a deținut funcția de ministru al Sănătății, remarcându-se prin acţiunile sale de consolidare a bazei tehnico-materiale a instituțiilor medicale şi aplicarea în practică a celor mai moderne forme și metode de activitate.