Tinerii vor putea merge de luni la bancă și să ceară credite pentru a-și cumpăra locuințe în cadrul programului de stat Prima Casă. Proiectul a fost lansat oficial astăzi, în prezența ministrului Finanțelor, Octavian Armașu și a reprezentanților a trei bănci comerciale partenere.

”Proiectul vine să susțină familiile tinere să obțină o casă. Programul oferă garanții din partea statului și nu mai este nevoie de gaj. Prima contribuție este de minim 10 la sută. Poate fi și mai mare dacă dispun de bani mai mulți. Prin această contribuție minimă noi facem creditul mai simplu pentru pături mai mani. Termenul de rambursare este de 25 de ani, astfel reușim să reducem din plata lunară”, a explicat Octavian Armașu.

Șeful Ministerului Finanțelor a mai spus că statul va reglementa prin lege toate comisioanele pentru a oferi beneficiarilor rate cât mai mici. La fel, au fost diminuate și taxele de stat. Astfel, taxa la notar este de 1 la sută, iar taxa de ipotecare – de 50 de lei.
Potrivit lui Armașu, deja au aderat la program trei bănci comerciale – Moldindconbank, Victoriabank și MAIB, iar alte două instituții sunt interesate să devină partenere.

Ministrul Finanțelor a venit și cu un exemplu de calculare a ratelor pentru o familie care vrea să cumpere o locuință.

”Daca familia are lunar 8 mii de lei, am în vedere soțul, soția și plus părinții. Dacă am găsit o locuință de 20 de mii de euro, familia trebuie să ia un credit de 300 de mii de lei, iar venitul lunar trebuie să fie de 6 mii de lei, iar rata lunară nu va depăși 3 mii de lei”, a exemplificat Octavian Armașu.

Reprezentanții băncilor comerciale au spus, la rândul lor, că implicarea statului, prin garanții, va facilita acordarea creditelor pentru tineri. La fel, participanții la conferința de presă au precizat că experiența României demonstrează că rata beneficiarilor de credite pentru locuințe, în cadrul programului Prima Casă, este foarte mică, de 2 la sută.

Pentru a facilita accesul tinerilor la informații despre program a fost lansată o linie telefonică specială, dar și o pagină web: http://primacasa.gov.md. Amintim că programul „Prima Casă” a fost inițiat de către Partidul Democrat. Potrivit autorilor, scopul acestuia este să reducă exodul tinerilor care pleacă din țară pentru că nu-și pot permite o locuință.