Pentru a treia oară, moldovenii vor ieși din nou la curățenie pe 24 septembrie, pe raza municipiului Chișinău. Ziua de Curățenie va fi organizată în același timp și în România, care va coordona activitatea din Republica Moldova, asigurând resurse financiare și materiale și toată expertiza necesară, cu ajutorul susținerii companiei Kaufland.

Anul acesta, cartarea – identificarea mormanelor de deșeuri va fi realizată prin intermediul aplicației “Let`s Do It!”. Începând cu 15 august, voluntarii “Hai Moldova!” sunt invitați să descarce gratuit aplicația de mobil, disponibilă pentru IPhone și Android și să raporteze zone cu deșeuri ce vor fi curățate pe 24 septembrie.

„Mesajul acestei campanii are semnificație dublă, fiind cu atât mai important. Pe de-o parte, vorbim despre o cauză care ne privește pe noi toți, păstrarea unui mediu curat și sănătos. Pe de altă parte, “Hai Moldova” este o invitație de a da un exemplu concret, practic și de a schimba in bine comunitatea în care trăim printr-o acțiune personală foarte concretă” a declarat Nicolae Pascaru, Coordonator Național “Hai Moldova”.

De asemenea, în luna septembrie va fi organizată și o campanie de colectare de haine în 8 puncte din municipiul Chișinău, în vederea refolosirii acestora. Campania se va încheia cu Ziua de Curățenie de pe 24 septembrie.

Date cheie pentru Ziua de Curățenie “Hai Moldova”:

1 iulie – 30 august – stabilirea echipelor locale de organizare

15 august –10 septembrie – cartarea mormanelor de deșeuri prin intermediul aplicației “Let`s Do It!”

1 august – start înscrieri la Ziua de Curățenie pe www.haimoldova.md

11 septembrie – start alocare mormane de pe Harta Deșeurilor pe www.haimoldova.md

“Hai Moldova!” este realizat cu sprijinul Ministerului Mediului, Primăriei Chișinău și Kaufland și implementat în Republica Moldova de Asociația Mega.