Gest rușinos pentru aleșii poporului. Deputații PAS au organizat, azi, un haos fără precedent în plenul Parlamentului. Aceștia au scandat, au fluierat, s-au îmbrâncit. Într-un final, parlamentarii PAS, majoritatea dintre care provine din Organizații Neguvernamentale, s-au apucat de distrus tehnica din Parlament. În timp ce unii smulgeau microfoanele de la tribună și de la masa președintelui și a vicepreședinților Legislativului, unul dintre liderii PAS, Igor Grosu, a turnat un ulcior cu apă peste utilaj.

Precizăm că atât clădirea Parlamentului, cât și și bunurile din această clădire îi aparțin statului și poporului Republicii Moldova. Instituția este întreținută din bugetul de stat, respectiv pagubele provocate de PAS, de câteva zeci sau chiar sute de mii de lei, vor fi achitate de către cetățeni.