Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu E.S. Dereck J. Hogan, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

„Am discutat un spectru larg de subiecte legate de cooperarea dintre statele noastre în cadrul parteneriatului strategic și am pledat pentru o dinamică pozitivă a relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes reciproc.

De asemenea, am vorbit despre necesitatea de a continua realizarea celor mai importante reforme structurale, inclusiv a reformei justiției, implementarea acordurilor internaționale semnate de Republica Moldova, dar și colaborarea în alte domenii importante în care Statele Unite sunt dispuse să acorde asistență țării noastre”, a anunțat președintele pe pagina sa de Facebook.