În data de 23 februarie vom afla dacă Moldova se poate transforma dintr-un stat parlamentar într-o republică prezidențial doar în baza unei decizii a Curții Constituționale (CC).

Declarația fost făcută de către liderul PSRM, Igor Dodon, după ce Înalta Curte a anunțat că deputații nu pot începe procedura parlamentară privind numirea Guvernului Gavrilița până la o decizie finală a CC.

„În cazul în care CC își va revizui deciziile din 2015 și 2020, președintele țării va obține posibilitatea de a bloca activitatea oricărui Parlament, de a-l dizolva și de a provoca alegeri anticipate de atâtea ori, de câte ori va decide că este necesar, ori, până când în Legislativ va fi creată o majoritate formată din membrii de partid sau aliații șefului statului”, a declarat Dodon.

Totodată, Igor Dodon a precizat că de facto, decretul Maiei Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița a fost suspendat până în data de 23 februarie 2021.