Persoanele certate cu legea vor plăti amenzi mai mari. Şi asta pentru că de astăzi, o unitate convenţională va fi egală cu 50 de lei şi nu 20 de lei cum era până în prezent. Asta face ca amenzile să crească enorm, unele chiar de 3 sau chiar 5 ori.

Odată cu majorarea unităţii convenţionale au fost modificate şi peste 200 de articole care stabilesc amenda pentru diverse tipuri de infracţiuni. Conform noilor modificări, amenda maximă pentru persoanele fizice va porni de la 1 mie de unităţi convenţionale şi va ajunge chiar până la 5 mii. Este o majorare considerabilă ţinând cont de faptul că această amendă era de până la 150 de unităţi convenţionale.

Totodată, peste 200 de aticole din Codul Penal, de la articolul 134 şi până la 360, a fost modificat cuantumul amenzilor, la unele chiar şi de câteva ori fiind în creştere.