Întreprinderile de stat și cele municipale vor fi reorganizate sau lichidate în termen de doi ani, potrivit Legii cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală, care a fost adoptată astăzi în lectură finală de către Parlament.

Legea stabilește particularităţile fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderilor de stat şi municipale, modul de administrare a bunurilor transmise acestora, procedura de reorganizare sau dizolvare, componenţa, atribuţiile şi răspunderea organelor de conducere, tranzacţiile cu conflict de interese și modul de dezvăluire a informației de către întreprinderile vizate, notează Moldpres.

Documentul prevede fixarea unui plafon de minimum 5000 lei pentru capitalul social al întreprinderilor. De asemenea, se propune stabilirea unui regim juridic special, cu înregistrare distinctă în evidența contabilă, pentru bunurile publice şi cele cu destinaţie socială, astfel încât acestea să nu poată fi înstrăinate.

Cu referire la conducerea întreprinderilor de stat/municipale, vor fi extinse atribuţiile consiliului de administraţie. Astfel, organul va determina indicatorii de performanţă ai întreprinderii şi criteriile de evaluare, va aproba planul de afaceri şi va monitoriza executarea acestuia, va supraveghea derularea situaţiilor litigioase, va aproba Regulamentul privind achiziţionarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor, precum și va selecta prin concurs administratorul. De asemenea, vor fi suplinite atribuţiile fondatorilor şi ale administratorilor întreprinderilor de stat/municipale. În particular, fondatorul urmează să autorizeze achiziţionarea bunurilor a căror valoare constituie peste 25% din valoarea activelor nete sau depăşește suma de 400 mii de lei.

O altă noutate se referă la instituirea comisiilor de cenzori, care vor exercita semestrial controlul activităţii economico-financiare a întreprinderii, inclusiv al procedurilor de achiziţie.