Programul ”Prima Casă” a fost lansat astăzi, astfel că persoanele care doresc să procure propria locuință prin acest program vor putea să depună cereri de finanțare cu începere de la 26 martie. ”Dorim ca un număr mai mare de cetățeni cu venituri mici să aibă posibilitatea să-și procure o locuință, ca tinerii să-și construiască viitorul acasă”, a declarat în conferința de lansare Octavian Armașu, ministrul Finanțelor..

Ministrul a mai precizat că cinci bănci și-au manifestat interesul pentru a participa la acest program, cu trei dintre ele, Moldindconbank, Victoriabank și Moldova-Agroindbank, s-a ajuns la un acord privind recepționarea cererilor din 26 martie. De asemenea, a fost lansat un site „Prima Casă” care oferă mai multe informații despre program, inclusiv un calculator ce dă posibilitatea fiecărui solicitant de credite să estimeze plățile ce urmează să le suporte, în funcție de venitul cumulativ pe care îl are beneficiarul și rudele de gradul întâi, adică părinții, notează Moldpres.

Prin lansarea programului Guvernul va ajuta familiile tinere, care doresc să achiziționeze o locuință și nu dispun de suficiente fonduri, să contracteze credite ipotecare prin creșterea termenului de scadență a acestor împrumuturi, garantarea parțială a creditului de către stat și micșorarea participației inițiale a beneficiarului la achiziția locuinței. De asemenea, limitarea comisioanelor băncii. În următorii doi ani, cel puţin două mii de tineri vor putea cumpăra locuinţă în cadrul proiectului guvernamental “Prima Casă”, anunța anterior Ministerul Finanțelor.

Printre cele mai importante condiții se numără prețul de procurare a locuinței care nu trebuie să depășească 1 milion de lei, participația proprie inițială de cel puțin 10 la sută, 90 la sută constituind creditul de la bancă, și termenul de rambursare a creditului de până la 25 de ani. Statul va garanta circa 50 la sută din soldul creditului acordat. Tinerii ar economisi cel puțin 200 mii de lei în cei 25 de ani de credit, decât dacă ar lua acum un împrumut în afara proiectului, apreciază mai mulți experți economici.

De suportul statului în acest Program vor putea beneficia persoanele în vârstă de până la 45 de ani, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova și muncesc în țară, având un salariu oficial. Un alt criteriu de eligibilitate e să nu aibă locuință și să nu beneficieze de un alt credit ipotecar. Beneficiarul Programului se angajează să nu înstrăineze locuința procurată în primii cinci ani de la data dobândirii în proprietate.