Tarifele la gazul natural pentru consumatorii din Moldova vor crește în funcție de prețul de achiziție. Președintele ”Moldovagaz”, Vadim Ceban, a declarat că aceste majorări vor fi efectuate, cel mai probabil, în lunile ce urmează, deoarece prețul mediu de cumpărare va crește.
”Dacă va fi necesitate, desigur că vom fi nevoiți să venim cu o solicitare de ajustare (a tarifelor). Dar, deocamdată, la această etapă este devreme să venim cu o asemenea cerere. (…) Astăzi, prețul mediu de achiziție este 620 de dolari. Potrivit prognozelor, prețul mediu de achiziție pentru acest an va fi peste 700-730 de dolari. O creștere cu 90-110 dolari. De aceea, este evident că trebuie să venim cu o ajustare a prețurilor, dar noi nu ne grăbim, deoarece nu știm care va fi dinamica și indexul în lunile mai – iunie, când consumăm 30 de milioane – 40 de milioane de metri cubi de gaz. Totul va depinde de conjunctura de pe piața internațională”, a spus președintele ”Moldovagaz”.
Ceban a dat asigurări că, în aprilie-mai, compania nu va solicita majorarea tarifelor, dar a ținut să precizeze că ”este o anumită limită atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al consumatorilor”.
Până în luna martie, Guvernul a compensat primii 150 de metri cubi consumați, iar începând cu luna aprilie, cetățenii vor trebui să achite integral tariful de 15,18 lei pentru un metru cub.