Cinci persoane au fost reținute în cazul agresării unei tinere de 16 ani în satul Cărubuna, raionul Ialoveni. Potrivit poliției, este vorba despre patru bărbați cu vârstele cuprinse între 20 și 27 de ani și o fată de 18 ani. Ei sunt cercetați pentru huliganism.
În noaptea de 24 spre 25 octombrie, în grădinița din satul Cărbuna. Din imaginile publicate de portalul telegraph.md se vede că fata a fost bătută cu bestialitate și umilită, fiind obligată să se dezbrace. Agresorii afirmă că adolescenta ar fi furat bijuterii,deși victima a negat acest lucru.
Adjunctul șefului Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat pentru telegraph.md că poliția s-a autoseziat, după ce ieri au apărut în presă imaginile cu abuzurile față de tănără.
De asemenea, poliția a solicitat intervenția specializată și calificată a Centrului Internațional ”La Strada” pentru a acorda minorei, care se află în stare de șoc, toată asistența psihologică și juridică necesară.
”Victima este încă în stare gravă, de șoc, dar deja este într-un centru specializat, aceasta aflându-se sub supravegherea specialiștilor.”, a mai adăugat Cavcaliuc.
Iar directorul Centrului Internaţional „La Strada”, Ana Revenco, a comunicat pentru telegraph.md că fata este supravegheată în permanență.
„Minora a fost scoasă din zona de risc. Specialiștii noștri sunt în continuare alături de ea și îi oferă asistența psihologică necesară”, a declarat Ana Revenco.
Suspecții riscă până la cinci ani de închisoare.