Compania ”Intellect Group” și asociația obșească ”SPERO” informează că pregătirile privind măsurile de protecție a operatorilor implicați în realizarea sondajului de tip Exit-Poll sunt în toi.Potrivit comunicatului emis de ”Intellect Group”, operatorii care urmează să meargă în teritoriu vor fi dotați cu măști, mănuși, dezinfectanți și viziere.„În acest context, toți operatorii au fost informați și instruiți cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei cu COVID-19, astfel încât interviul să se desfășoare în maximă siguranță și protecție.”Amintim că sondajul de tip Exit-poll se propune a fi realizat în 100 secții de votare de pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, Comisia Electorală Centrală a acreditat 150 de persoane desemnate să efectueze sondajul de opinie şi a aprobat modelul legitimației operatorului de interviu.Turul II al alegerilor prezidențiale vor avea loc duminică, 15 noiembrie.