Potrivit informațiilor Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, un copil în vîrstă de 3 zile a fost transportat de urgență cu un echipaj al Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare la spital. Cazul a avut loc ieri, în raionul Ocnița.

După ce micuțul a suportat complicații la naștere, medicii au luat decizia de al transporta de urgență la maternitatea din mun. Bălți. O echipa de medici și paramedici calificați au monitorizat starea copilului pe parcursul drumului pentru ca micuțul să poată ajunge fără complicații la destinație.

Băiețelul a ajuns la instituția medicală, iar medicii l-au preluat pentru îngrijiri. Conform informațiilor Serviciului Situații Excepționale, pe parcursul ultimelor 24 de ore, în țara au avut loc 9 intervenții SMURD, iar de la începutul anului peste 1500 de oameni au solicitat ajutorul calificat al echipajelor Serviciului Mobil de reanimare și Descarcerare.