De hramul localității Sîngera, primarul general Ion Ceban a fost alături de locuitorii acesteia.

„Sîngera a sărbătorit ieri Hramul și 537 de ani de la prima atestare documentară. Alături de primarul Valeriu Popa, le-am urat locuitorilor multă sănătate, bunăstare, perseverență, pace și liniște în case.
M-am bucurat mult să întâlnesc la Sîngera oameni frumoși, energici, harnici și gospodari. Le-am mulțumit pentru implicarea în comun în dezvoltarea suburbiei.

  • În anii 2020-2022, Primăria Chișinău a alocat 21,85 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare și modernizare a infrastructurii din Sîngera.
  • Am susținut financiar dezvoltarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere și sportive (teren de fotbal în Dobrogea) din suburbie, am investit în modernizarea grădinițelor și școlilor, am promovat proiectele de extindere a rețelelor de apă și canalizare.
  • Unul dintre cele mai importante proiecte este construcția unei grădinițe noi în orașul Sîngera, pentru care Primăria Chișinău a alocat peste 15 milioane de lei.

Un alt proiect mare, pe care-l susține Primăria Chișinău la Sîngera, este construcția unei rețele de canalizare, unde în trei ani am alocat 5,3 milioane de lei.

În 2021, am înnoit parcul de autobuze și troleibuze care deservesc cele trei rute de autobuz și una de troleibuz din suburbie cu 17 unități noi: 13 autobuze și 4 de unități de troleibuz. De asemenea, în parteneriat cu Premier Energy, am reușit să asigurăm racordarea unui cartier din Dobrogea la rețeaua de energie electrică. Peste 60 de gospodarii”, a declarat Ceban.

Edilul mai spune că în colaborare cu Moldova Gaz, a susținut financiar și procesul de proiectare și conectare a mai multor beneficiari la conducta de gaze naturale circa 400 de case. În total, în trei ani, în suburbiile municipiului Chișinău au fost investite 536 de milioane de lei pentru proiectele de infrastructură, alte 75 de milioane de lei le-am alocat pentru reparația drumurilor și iluminatului stradal în suburbii.