Un bărbat în vârstă de 33 ani, originar din raionul Criuleni, a fost stopat şi documentat de către ofiţerii de investigarea fraudelor economice ai sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, în timp ce transporta ilegal 580 kg de carne de pui secţionat la o piaţă comercială din Capitală. La solicitarea poliţiştilor de a prezenta actele de origine sau facturile fiscale, bărbatul n-a putut oferi nici o explicaţie în acest context. Respectiv autocamionul cu carne a fost escortat la Inspectorat, iar bărbatul a fost audiat şi documentat conform procedurii. Acesta s-a dovedit a fi fondatorul şi administratorul unei întreprinderi, specializată în domeniul comercializării  produselor din carne.

Ulterior poliţiştii au constatat că, valoarea cantităţii de carne ridicată este de aproximativ 20 000 lei, fiind depozitată până la decizia instanţei de judecată. Totodată în privinţa lui a fost întocmit un proces-verbal cu aplicarea amenzii în mărime de 10 000 lei. De asemenea vor fi sesizate şi alte instituţii abilitate în domeniu ale statului, pentru luare de atitudine în acest caz.

Acţiunile Poliţiei Capitalei sunt desfăşurate în contextul documentării și combaterii circuitului ilegal a mărfurilor accizate, produselor contrafăcute, precum și unele măsuri de protejare a consumatorilor și producătorilor autohtoni.