Procurora-șefă europeană, Laura Codruța Kövesi, consideră că „nu există nicio țară curată” în UE în ceea ce privește frauda cu fonduri europene, în ciuda discrepanțelor uriașe privind investigarea infracțiunilor de acest tip între statele membre. În acest sens, ea a vorbit despre o prioritizare a fenomenului odată cu operaționalizarea de la 1 iunie a Parchetului European (EPPO), într-un interviu acordat revistei Risk & Compliance Journal, o publicaţie online a The Wall Street Journal.„În ceea ce priveşte investigaţiile legate de fraudele cu fonduri UE, acestea nu au fost întotdeauna prima prioritate a autorităţilor naţionale. Până acum am văzut că există discrepanţe uriaşe între statele membre. Avem state membre care au investigat cinci sau şase cazuri într-un an. Alte state membre au investigat sute de cazuri într-un an. În opinia mea, nu există nicio ţară curată. În acele state membre în care numărul de cazuri nu a fost atât de mare, acest lucru nu înseamnă că acestea sunt curate. Poate că nu au detectat infracţiunile; poate că nu au tratat acest fenomen ca pe o prioritate. Acum, având EPPO, acest lucru se va schimba”, a declarat Laura Codruța Kövesi, potrivit WSJ, care a publicat vineri extrase pe site-ul său.Șefa EPPO a mai precizat că instituția pe care o conduce a înregistrat până acum mai mult de 300 de cazuri care i-au fost sesizate de la lansarea sa la 1 iunie şi a estimat prima punere sub acuzare până la sfârşitul anului.De asemenea, procurorul-șef european a adus în discuție nevoia mai mare de personal specializat a EPPO pentru a trata toate cazurile pe care le va primi și și-a exprimat speranța că, începând din 2022, Comisia Europeană va aloca mai multe resurse pentru a putea angaja mai mulți oameni, în prezent fiind necesară o aprobare în direcția aceasta.„Încă nu avem suficiente resurse. Avem nevoie de mai mult personal, încă cel puţin 50 de persoane aici, în Luxemburg, pentru a putea avea mai mulţi analişti de caz şi investigatori financiari şi pentru a trata toate cazurile pe care le vom primi. Sper că pentru anul viitor vom primi mai multe resurse. Vom lupta pentru asta”, a declarat Kövesi, care a mai explicat că a primit mai mulţi bani pentru bugetul Parchetului, dar nu a primit aprobarea de a angaja mai mulţi oameni.„Şi ce ar trebui să fac, să cumpăr flori pentru birou? Nu, ar trebui să folosim banii într-un mod înţelept. Ar trebui să folosim banii pentru a angaja mai mulţi oameni, pentru că avem nevoie de mai mulţi oameni. Aşa că acum mă aflu în situaţia (în care cer organului decizional al EPPO) să returneze nişte bani (Comisiei Europene) pentru că… nu avem aprobarea de a angaja mai mulţi oameni”,  a adăugat procurorul-șef european.Parchetul European (EPPO) și-a început activitatea oficială de investigație și urmărire penală la 1 iunie 2021.EPPO este responsabil cu anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care afectează bugetul UE. Este primul parchet supranațional care investighează și urmărește penal următoarele tipuri de fraudă și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE:
  • frauda în materie de cheltuieli și venituri;
  • frauda în materie de TVA (dacă implică două sau mai multe state membre și un prejudiciu de cel puțin 10 milioane EUR);
  • spălarea de bani aferentă activelor provenite din fraudarea bugetului UE;
  • corupția activă și pasivă sau deturnarea de fonduri care afectează interesele financiare ale UE;
  • participarea la o organizație criminală în cazul în care scopul principal al activităților acesteia este săvârșirea de infracțiuni împotriva bugetului UE.
Acest nou organism al Uniunii poate, de asemenea, să ancheteze și să urmărească penal orice altă activitate ilegală care este „indisolubil legată” de o infracțiune împotriva bugetului UE.Parchetul European își va desfășura investigațiile și urmăririle penale în deplină independență față de Comisie, față de celelalte instituții și organisme ale UE, precum și față de statele membre. Acesta va completa activitatea altor organisme și agenții ale UE, cum ar fi OLAF, Eurojust și Europol, cooperând cu acestea, precum și cu autoritățile competente ale statelor membre care nu participă la Parchetul European. Se preconizează că EPPO va investiga, în cele din urmă, aproximativ 3 000 de cazuri pe an.Instituit prin Regulamentul (UE) 2017/1939 din 12 octombrie 2017 și finanțat din bugetul UE, EPPO este primul parchet supranațional responsabil cu anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor. În structura sa actuală, 22 de state membre ale UE participă la această cooperare consolidată.Condus de Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef european, Parchetul European dispune de un parchet central situat în Luxemburg, care este alcătuit din câte un procuror european pentru fiecare stat membru participant și din alte categorii de personal. În plus, procurorii europeni delegați situați în statele membre fac parte integrantă din acest organism independent.Sursa: realitatea.md