Liderii binomului PAS-PPDA atacă jurnaliștii chiar de Ziua Internațională a Libertății Presei.

După ce astăzi a ajuns pe panoul “Inamicii presei”, instalat în faţa sediului Parlamentului, Andrei Năstase din nou a atacat mass-media incomodă lui şi formaţiunii pe care o conduce.

Într-un live pe Facebook, Năstase a adus ofense jurnaliștilor de la mai multe instituții media spunând că sunt “manipulatori”.

Şi Maia Sandu a venit cu insulte în adresa presei. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, liderul PAS a numit mai multe instituţii “producători de știri false”.

Internauţii au criticat postarea Maiei Sandu. Unii au cerut să includă în lista producătorilor de ştiri false şi postul TV8, dar şi Jurnal TV, iar alţii i-au sugerat să meargă la muncă.

“Femeie apucă-te de lucru, ai vrut în Parlament, ai promis marea şi sarea da te tot ții de pălăvrăgeală şi nici o faptă nimic. Arată că poţi, că vrei să lucrezi, lumea aşteaptă de la tine fapte, dar tu te ocupi cu minciuna şi de bârfe. Hai la treabă, timpul trece, salariul îţi merge, hai ajunge cu pălăvrăgeala”, a comentat o internaută.

Amintim că liderul PPDA, finul de cununie a fugarului Ţopa, Andrei Nastase, a ajuns pe panoul “Inamicii presei” pe motiv că politicianul a atacat jurnaliştii de la postul de televiziune PRIME TV.

Nu este pentru prima dată, când reprezentanţii instituţiilor media sunt agresaţi la evenimentele organizate de PAS şi PPDA. În vara anului 2018, jurnalista Publika TV Oxana Bodnar a fost îmbrâncită şi lovită în timpul unei acţiuni electorale organizată de către cele două formaţiuni. Iar în octombrie 2017, Nastase a intimidat echipa Publika TV şi a încercat s-o scoată forțat din sala de conferințe, pentru că jurnaliștii intenționau să filmeze prompterul de pe care fruntaşii PPDA au citit textul în fața presei.

Şi reporterii altor instituţii media au fost intimidaţi la conferinţele de presă ale Maiei Sandu şi Andrei Năstase. Astfel, în iunie 2018, finul penalului Ţopa a atacat dur jurnaliştii de la Moldova 1, pentru că nu i-ar fi plăcut în ce mod aceştia îi reflectă activitatea.