Ministerul de Interne califică declarațiile președintelui Maia Sandu drept politice, nefondate și făcute în context electoral. Reacția vine cu o reacție, după ce președintele a declarat că membrii familiei sale ar fi urmăriți la indicația ministrului Pavel Voicu.

“Este regretabil că, în perioada campaniei electorale dar și preelectorale, unii politicieni au încercat să manipuleze opinia publică. Din interes politic și cu scop manipulator, unii politicieni lansează în spațiul public informații false și eronate, cum au fost cele privind procedura necesară de împrospătare a grâului alimentar din rezervele de stat sau așa numitul ,,sabotaj” în ceea ce privește distribuția motorinei donate de Guvernul României către fermierii moldoveni. Acestea sunt tentative de a implica Ministerul Afacerilor Interne în disputele politice cu tentă electorală. În acest sens, poziția oficială asumată public a ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, este că în campania electorală atât conducerea, cât și întreg sistemul MAI, nu va comenta declarațiile politicienilor și nu va participa la ședințe sau alte activități cu tentă politică”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.

Totodată, instituția îndeamnă cetățenii, care au suspiciuni că în privința lor sau a celor apropiați sunt întreprinse acțiuni ilegale, să sesizeze organele competente.