Surse din cadrul DIICOT au comunicat pentru Radio România Actualități că liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, nu este pus sub acuzare în dosarul în care a fost făcut un denunț pe numele său. Procurorii DIICOT au început urmărirea penala in rem, adică pe faptă. Sunt vizate infracțiuni de șantaj, înșelăciune, constitute de grup infracțional organizat si spălare de bani.

Acest lucru confirmă că postul televiziune Jurnal TV, finanțat de oligarhul condamnat Victor Țopa, a manipulat atunci când a prezentat un așa-zisa probă a faptului că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, este pus sub acuzare de oamenii legii din România.

Falsul a fost dezmințit astăzi și de către purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari.
„Este un fals grosolan, domnul Plahotniuc nu este cercetat în România. În fapt, este vorba de o plângere penală înaintată de inculpatul Veaceslav Platon împotriva domnului Vlad Plahotniuc cu ceva timp în urmă, organele de urmărire penală din România au procedat la înregistrarea ei și la verificarea ei, așa cum legea obligă, nu este nimic ieșit din comun”, a declarat Veaceslav Gamurari.

Acesta a mai atras atenția asupra personajelor folosite pentru lansarea acuzațiilor false.
”Observați ceva interesant. Cei care fac denunțuri sau dau interviuri cu acuzații la adresa domnului Plahotniuc sunt fie infractori cercetați pentru spălări de miliarde de dolari, fie criminali condamnați, oameni care fie o fac din răzbunare, pentru că au ajuns să răspundă în fața legii, fie pentru diferite alte interese. Cel mai grav este că declarațiile lor sunt prezentate de unele instituții media ca fiind mari descoperiri ale adevărului, făcute de oamenii de maximă credibilitate, nu de niște condamnați aflați în pușcărie”, a precizat Vitalie Gămurari.
Potrivit lui, PDM califică aceste atacuri drept un start prematur al campaniei electorale, în care sunt folosiți pe post de actori electorali criminali aflați în pușcării