Președintele Maia Sandu s-a încadrat în termenii stabiliți de socialiști și a desemnat candidatul la funcția de premier până în data de 1 februarie. Astfel liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat anunțul făcut de șeful statului. Totodată, Igor Dodon a precizat că în sfârșit Președintele și-a amintit de obligațiunile sale constituționale.

“Așteptăm programul și componența Guvernului, care trebuie să fie propuse de către acest candidat (potrivit Constituției, are la dispoziție 15 zile). Cred că Parlamentul ar putea să examineze acest subiect săptămâna viitoare, când începe noua sesiune a Legislativului”, a mai scris Igor Dodon pe canalul său de Telegram.

Președintele socialiștilor a precizat că la sfârșitul acestei săptămâni va avea loc ședința Consiliului Republican al PSRM, la care se va discuta și acest subiect.

“Eu cred că fracțiunea parlamentată a PSRM trebuie să participe la dezbaterea programului și componenței noului Guvern, pentru a le arăta cetățenilor calitatea și profesionalismul fostei/actualei echipe a Maiei Sandu”, a conchis Dodon.