Maia Sandu a forțat plecarea sa de la Guvern. Acest pas a fost făcut pentru a-și mări șansele la alegerile prezidențiale din acest an. Opinia a fost exprimată de fostul șef de partid al Maiei Sandu, Vlad Filat.

„Maia Sandu a forțat demisia și ea a plecat de la guvernare, ea nu a fost plecată de la guvernare. Ca și probă la cele ce spun eu acum vine și decizia Curții Constituționale, care spune că anumite acțiuni, care le-a întreprins în privința numirii Procurorului general, au fost neconstituționale”, a declarat președintele PLDM în cadrul unei emisiuni la N4.

Totodată, Filat lasă să se înțeleagă că prin această decizie Maia Sandu a pus propriile interese mai presus decât cele ale cetățenilor Republicii Moldova.

„Perioada care urma să fie era grea sub aspect financiar și pe de altă parte probabil era strategia pentru alegerile prezidențiale. Această acțiune, care a dus la demisia guvernului Sandu, a fost sensibilă pentru teritorii, se constituiau la nivel local consiliile locale (după alegerile locale din octombrie 2019), raionale, s-a pierdut guvernul dar și puterea la nivel de consilii raionale”, a declarat Vlad Filat.

Precizăm că guvernul Maiei Sandu a fost demis după ce cabinetul de miniștri condus de lidera PAS și-a asumat un proiect de lege, care îi permitea premierului să numească procurorul general. Mai târziu, Înalta Curte a declarat că această decizie a fost neconstituțională. Totodată, Andrei Năstase, dar și alți membri ai Platformei DA au declarat de nenumărate ori că lidera PAS nu s-a consultat cu partenerii când a luat decizia de a-și asuma acel proiect de lege.