Democratul Sergiu Sîrbu o ia peste picior pe liderul PAS, Maia Sandu, despre care dă de înțeles că nu se pricepe deloc în ceea ce ține de drept constituțional. Sandu a declarat la un post TV că prima lege propusă de ea va fi privind introducerea ”situației excepționale în domeniul justiției”, ca să poată demite tot și pe toți, contrar normelor constituționale.

”Ca un constituționalist care respectă supremația Constituției și principiile unui stat de drept, îmi este greu să comentez această inepție din punct de vedere juridic. Dar dacă, totuși, se va insista pe această gogoașă vândută impertinent alegătorilor, noi ne angajăm să venim cu o altă inițiativă. Anume de a declara situație excepțională de prostie politică, iar protagoniștii vor avea dreptul să se consulte și reabiliteze gratuit în instituțiile medico-sanitare de specialitate”, a scris Sîrbu pe Facebook.

Amintim că, potrivit rezultatelor preliminare finale, PDM va avea în Parlament 30 de deputați, iar blocul ACUM, format de PAS și PPDA – 26.