Lista comună a PAS și PPDA va fi creată în baza principiilor meritocrației și integrității, dar nu în baza parității și egalității, așa cum declara acum câteva zile Andrei Năstase. Precizarea a fost făcută de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni ”Adevărul Moldova”.

Potrivit Maiei Sandu, toată lumea va concura pentru un loc în lista comună a PPDA și PAS, iar cel mai puternic și integru va câștiga. La fel se va întâmpla și cu cei care vor fi înaintați în circumscripțiile uninominale.

”Am văzut tot felul de speculații în presă de 1+3, 1+5. Nu e vorba de asta. E vorba de o echipa foarte bună. Și toată lumea intră în concurență. Pot veni și oameni din afara politicii și cel mai puternic pe circumscripție, dar și pe listă, va fi câștigător în lista noastră. Doar așa putem să asigurăm și unitate, dar și credibilitate echipei. Noi nu am vorbit despre liste concrete în acest acord, dar am vorbit despre principii care stau la baza parteneriatului. Și cele mai importante principii presupun meritocrația și integritatea. Și astea sunt lucrurile pe care le facem acum. Lucrăm la mecanisme care să ne permită să venim cu această echipă, care să fie foarte, foarte bună, pentru care să vrea să voteze cât mai multă lume. Noi nu negociem 1+1, 1+5, n-am negociat niciodată și nu suntem interesați în a negocia cifre”, a declarat Maia Sandu.

Declarațiile liderului PAS vin în contradicție cu cele spuse de Andrei Năstase acum câteva zile, care declara că la alegeri, cele două partide vor acționa ”ca frații gemeni”, iar lista comună va fi compusă în baza parității și egalității.

„Am formalizat o alianţă pentru a ne edifica dacă participăm la aceste alegeri şi dacă participăm, să participăm într-un bloc bazat pe reciprocitate, bazat pe paritate, bazat pe sprijin reciproc. Paritate înseamnă egalitate. Am spus-o: noi acţionăm ca doi fraţi, nu unul mai mare şi altul mai mic, ca şi doi fraţi dacă vreţi gemeni. Va fi cineva de la PAS, cineva de la Platforma DA”, a declarat liderul PPDA pentru jurnal.md.