Judecătoria Buiucani a prelungit mandatele de arestare în privinţa a 14 magistraţi şi 3 executori judecătoreşti, urmând ca astăzi să se expună în privinţa încă a unui judecător. Termenul a fost prelungit cu 25 şi 30 de zile pentru fiecare, încheiere care poate fi contestată la Curtea de Apel. În vinuiţii se află în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie.
Amintim că, acum o lună, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au reţinut 18 persoane, dintre care 15 magistraţi şi 3 executori, aceştia fiind învinuiţi de complicitate la spălare de bani prin intermediul sistemului financiar din Republica Moldova. Acţiunile de urmărire penală s-au derulat cu acceptul Consiliului Superior al Magistraturii, care a permis cercetarea penală, percheziţionarea şi reţinerea a 16 actuali şi foşti judecători.â
Potrivit datelor preliminare ale urmăririi penale, învinuiţii ar fi fost parte a unei scheme criminale care a permis spălarea prin sistemul bancar din Republica Moldova a circa 20 de miliarde de dolari, proveniţi din Federaţia Rusă. Deşi investigaţiile privind spălătoria rusească au durat mai mult timp, alte acţiuni de urmărire penală ale procurorilor au permis acumularea unor probe pertinente pentru a demonstra implicarea celor reţinuţi în schema de spălare de bani, precum şi iniţierea unor noi dosare.
Investigaţiile continuă, cauza penală fiind în gestiunea Procuraturii Anticorupţie.