Candidatul PDM pentru alegerile prezidenţiale, Marian Lupu, a declarat, în cadrul unui interviu pentru IPN, care ar trebui să fie calitățile unui viitor președinte al țării.

Potrivit democratului, Republica Moldova are nevoie de un preşedinte-partener al Guvernului pe interior şi să ştie să reprezinte bine ţara în exterior.

„În primul rând, Moldova are nevoie de un președinte, care știe să reprezinte bine Moldova, să-și vorbească țara de bine, nu de rău, care să fie preocupat de găsirea resurselor externe pentru a obține în interior creșterea nivelului de trai al oamenilor. Nu ne trebuie cineva preocupat de modalitățile de a ține țara în blocaj”, a declarat liderul PD.

Totodată, acesta consideră că țara are nevoie de un „președinte matur, înțelept și calm, care să cultive prietenia și respectul, iar cei cu apucături isterice nu sunt bineveniți în marile cancelarii ale lumii”.

Potrivit lui, mesajele recepţionate de la partenerii externi în cadrul unui turneu recent prin „capitale cheie” sugerează Republicii Moldova să menţină stabilitatea politică pentru a avea posibilitatea să realizeze reforme.

„Pe scurt, cuvântul cheie e responsabilitate, acesta este mesajul pe care l-am primit la Bruxelles, New York și în alte mari orașe și capitale europene. Invit așadar și cetățenii să voteze cu responsabilitate: președintele nu e cineva care înlocuiește Prim-ministrul, dar e partenerul guvernului, având prioritate când vine vorba de reprezentarea țării. Or, eu nu vreau ca țara noastră să fie reprezentată de oameni care au alte interese decât interesele Moldovei. Unii dintre ei lucrează pentru agenda altei țări, alții pentru vanitatea personală sau pentru grupări de hoți și criminali”, a mai declarat Marian Lupu.

24H.MD precizează că pe 30 octombrie, în Republica Moldova vor avea loc alegerile prezidențiale.