Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz propune înlocuirea actualei Comisii Europene (CE) cu un guvern european autentic, care să fie controlat de un parlament bicameral, consemnează agenţia EFE.

Conform propunerii înaintată de Schulz, una dintre cele două camere ar urma să fie actualul Parlament European, iar cealaltă ar fi alcătuită din reprezentanţi ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene.

Preşedintele PE îşi justifică iniţiativa prin faptul că o asemenea schemă este cunoscută de cetăţeni prin prisma experienţei din propriile lor ţări şi astfel deciziile luate în interiorul UE ar deveni în opinia sa mai transparente.

Schulz mai consideră că în acest mod nemulţumirile cetăţenilor nu vor mai fi îndreptate către Uniunea Europeană în ansamblul ei, întrucât li s-ar oferi posibilitatea să înlocuiască la urne guvernul european.

El menţionează într-un articol că una dintre problemele UE, în prezent, este că cetăţenii nu ştiu exact ce face această Uniune şi uneori ea este acuzată de probleme care îşi au originea în deciziile luate de statele membre.

Schulz susţine că prin propunerea sa nu cere mai multă Europă, ci o definire clară a ceea ce pot cetăţenii să aştepte de la UE.

„Uniunea Europeană trebuie să se concentreze pe problemele care nu pot fi rezolvate individual de statele membre şi, în acelaşi timp, să nu se amestece în acele chestiuni care pot fi soluţionate la nivel regional sau naţional”, notează preşedintele PE.