Președintele țării, Igor Dodon, a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Armatei Naționale.

“Este un prilej deosebit pentru a Vă exprima respectul și aprecierea muncii pe care o desfășurați în slujba Patriei. Astăzi este sărbătoarea persoanelor implicate nemijlocit în complexul proces de asigurare a apărării statului, a tuturor Dumneavoastră care demonstrați zilnic atitudine, sacrificiu, vitejie și onoare.

Privind retrospectiv, putem constata că procesul dinamic de formare și dezvoltare a Armatei Naționale a condus spre afirmarea acesteia ca garant al independenței Republicii Moldova, al vieții pașnice a cetățenilor ei.

Armata a însemnat întotdeauna tinerețe, vigoare, putere. Ea formează și călește calitățile definitorii ale apărătorilor, patrioților și ale eroilor. Tot ea contribuie la educarea noilor generații în spiritul dragostei pentru Patrie, al respectului pentru tradițiile și valorile naționale.

Cu certitudine, puterea Armatei este în unitatea și solidaritatea ei cu poporul pe care-l servește. Societatea noastră apreciază înalt pregătirea și participarea organizată și activă a militarilor la lichidarea consecințelor calamităților naturale și tehnogene, iar, mai nou, și la stăvilirea răspândirii pandemiei de coronavirus.

În cadrul vizitelor în mai multe unități ale Armatei Naționale, am remarcat nivelul înalt al pregătirii profesionale a militarilor. Am constatat, totodată, dorința lor de a avansa în dezvoltarea individuală și instituțională. Apreciez acest fapt și Vă asigur că la nivelul conducerii țării se va acționa conjugat pentru a consolida sistemul de apărare națională, pentru a îmbunătăți condițiile de executare a serviciului, pentru a susține militarii și familiile acestora și pentru a asigura protecția socială a veteranilor”, se arată în mesajul președintelui.