Preşedintele Nicolae Timofti a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, care este marcată astăzi. Mai jos vă propunem textul mesajului integral.

„Copiii reprezintă cel mai mare capital pe care poate să-l aibă un popor. Iar asigurarea unei copilării fericite și a sentimentului de securitate este o sarcină de prestigiu a oricărei societăți.

Copilăria este oaza inocenței și a sincerității. E o lume aparte, miraculoasă, care,  aidoma unui foc uitat nestins, se poate aprinde oricând în noi.

DRAGI COPII!

Să fiți sănătoși, să aveți suficiente motive pentru a vă bucura de ceea ce vă oferim noi, maturii,  în calitate de părinți, bunici  sau în demnitate de funcționari și conducători de țară.  Să aveți parte de grijă și iubire paternă, iar celor cărora destinul le-a hărăzit  altceva – să nu simtă, niciodată, lipsa afectivității adulților și a căminului familial.

Să creșteți fiice și feciori destoinici, mândri de țara noastră, să păstrați și să continuați tradițiile naționale.

E o datorie sacramentală a autorităților de a proteja Copilăria, așa încât niciun erou negativ din poveștile pe care le scriu, uneori,  neinspirat  maturii – Sărăcie, Furt, Minciună – să o poată fura de la copiii noștri și să le compromită viitorul. Sau, după cum spunea Franklin D. Roosevelt, „dacă nu suntem capabili să pregătim viitorul pentru copiii noștri,  putem, cel puțin, să ne pregătim copiii pentru viitor”.

Să avem grijă de viitorul copiilor noștri, viitori cetățeni ai Europei unite.

DRAGI COPII!

La 1 iunie începe și vacanța de vară. Vă urez tuturor vacanță veselă, energizantă, plină de peripeții emoționante, după care să (re)intrați,  entuziasmați,  în lumea cunoștințelor.

La Mulți Ani tuturor copiilor!”, se arată în mesajul președintelui.