Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale invită la dialog toți absolvenții studiilor de rezidențiat care au fost acționați în judecată, pentru a indentifica soluții pe fiecare caz în parte.

În contextul acțiunilor judiciare către absolvenții studiilor de rezidențiat,  promoția anului 2016, care nu s–au angajat în instituțiile medico–sanitare publice conform repartizării Ministerului Sănătății (în proces de absorbție), se anunță:

Scopul Ministerului este de a asigura cu personal medical toate instituțiile medico–sanitare publice din țară, care să presteze asistență medicală calitativă cetățenilor. În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale întreprinde toate măsurile necesare, care să contribuie la angajarea tinerilor specialiști în câmpul muncii și să asigure instituțiile medico–sanitare publice cu personal medical calificat.

Astfel, Statul investește în studiile medicilor și farmaciștilor, cu scopul ca aceștia ulterior să activeze în instituțiile medicale din toată țara, conform repartizărilor ministerului. Totodată, după repartizarea acestora li se oferă indemnizații, spații locative și compensarea unor cheltuieli. Constatăm și apreciem că majoritatea studenților instruiți din banii publici s-au angajat și activează cu succes în instituțiile medicale conform repartizărilor.

Însă, cu părere de rău, unii absolvenți nu și-au respectat obligațiile contractuale la admitere. În acest context, în cazul tinerilor din promoția 2016, care au fost acționați în judecată, intenția ministerului nu a fost de a-i sancționa financiar, ci de a-i responsabiliza să-și respecte angajamentele asumate.

Pentru mai multă transparență și claritate, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale invită la dialog toți absolvenții studiilor de rezidențiat care au fost acționați în judecată, pentru a indentifica soluții pe cale amiabilă pentru fiecare caz în parte.