Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, a avut astăzi, 26 septembrie 2017, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Cipru, Ioannis Kasoulides, care se află într-o vizită de lucru la Chişinău.
În cadrul întrevederii, miniştrii au evaluat întreg spectrul agendei bilaterale moldo-cipriote și au convenit întreprinderea măsurilor necesare pentru avansarea cooperării în toate domeniile de interes reciproc. Cu titlu aparte, interlocutorii au reconfirmat susținerea reciprocă a integrității teritoriale a celor două state. Oficialii s-au referit la rezultatele colaborării dintre țările noastre în domeniul integrării europene, subliniind relevanța acesteia în procesul de reformare și modernizare a Republicii Moldova. La fel, miniștrii au discutat despre necesitatea consolidării cadrului juridic, în particular se va intensifica procesul definitivării acordurilor în domeniul justiției şi ordinii de drept, securității sociale şi recunoașterii calificărilor academice în învățământ.
De asemenea, Ministrul Andrei Galbur a reiterat obiectivele Republicii Moldova anunțate de către delegația moldovenească în cadrul participării la sesiunea a 72-a a Adunării Generale ONU de la New York.