Ministrul român al Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat joi că a decis să-şi înainteze demisia din funcţie. Anunțul a fost făcut la Palatul Victoria, într-un briefing de presă.

El a precizat că toate iniţiativele pe care şi le-a asumat au fost ‘legale şi constituţionale’.

“De când am venit la Ministerul Justiţiei, mi-am propus şi am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente şi destul de sensibile. Aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră, toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse s-au aflat în dezbatere publică, organizată de Ministerul Justiţiei, iar acum sunt în dezbatere parlamentară.

Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcţia de ministru al Justiţiei”, a declarat Florin Iordache.