Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, se arată nemulțumit de modul în care este examinat dosarul lui Ilan Șor. Oficialul le cere organelor responsabile să verifice judecătorii și procurorii, care se ocupă de acest caz.

„Urmare a situației deja ridicole în legătură cu modul de examinare a cazului în care este vizat domnul Șor, ANUNȚ, în calitate de membru CSM și CSP, depun sesizări pe numele judecătorilor ce examinează această speță, dar și pe reprezentanții organului procuraturii care reprezintă acuzarea de stat în cadrul procesului de judecată, pentru a fi verificați din punct de vedere disciplinar, dar și prin prisma calificării acestora. Totodată voi sesiza ANI să verifice acești funcționari de stat”, a scris Nagacevschi pe Facebook.

Ilan Șor este principalul acuzat în dosarul miliardului furat din sistemul bancar al Republicii Moldova. Acesta se află  în urmărire internațională din iulie 2019. Potrivit Interpol, lan Șor se află în Israel, iar la orice traversare a frontierei el va fi reținut.

În 2017, Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani şi șase luni de închisoare, dar a fost lăsat în libertate până la pronunțarea deciziei finale de către Curtea de Apel Cahul. Șor este cercetat și pentru părăsirea ilegală a Republicii Moldova, în iunie 2019, după ce PDM a renunțat la guvernare.