În perioada sărbătorilor de iarnă, trenul de pe cursa Chișinău – Odesa va circula de trei ori pe săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Potrivit datelor Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, cursele spre Odesa vor fi suplimentate începând cu data de 22 decembrie şi până pe 19 ianuarie. Garniturile de tren vor porni din Gara Chişinău la ora 08.10 și vor ajunge la Odesa la ora 12.24, notează Moldpres.

Conform sursei citate, controlul vamal pentru pasagerii cursei respective va fi efectuat în incinta Gării din Chișinău, înainte de îmbarcarea pasagerilor în tren, iar procedura nu se va mai repeta la frontieră.

De asemenea, responsabilii de la CFM au anunţat că mențin un dialog continuu cu reprezentanții sectorului feroviar din Ucraina, astfel încât, în cel mai scurt timp, garnitura de pe cursa Chișinău – Odesa să fie substituită cu un tren diesel de tip modernizat.