Andrei Năstase nu a putut oferi nici astăzi o explicaţie pertinentă privind averea şi sursele sale de existenţă. Într-o declaraţie citită de pe prompter, Năstase s-a referit la cotele de pământ, pe care le-ar fi primit în dar de la rude, dar nu a suflat o vorbă despre cele 11 case pe care le deţine în proprietate. Mai mult, acesta susţine că ar fi inclus în declaraţia sa de venit până şi coteţul din curtea mamei sale, deşi nimeni nu a pretins că acesta ar fi un imobil de lux, care trebuie declarat public, potrivit legislaţiei în vigoare.

“Tot ce mi-am făcut în viaţa mea este la vedere. Poate fi verificat totul”, a declarat Năstase, cu vocea uşor tremurândă.

La fel de vagi au fost şi explicaţiile privind sursele sale de venit. “Nu am alte averi decât cele declarate în declaraţia de venit. Până în 2015, am fost avocat de meserie. Am practicat avocatura în Germania, România, Moldova. Mă întreţin din tot ceea ce am agonisit”, a declarat Andrei Năstase, adăugând că a fost nevoit să vândă câteva maşini, pentru a-şi întreţine familia, scrie hotnews.md.

Amintim că în declarația de avere depusă la CEC, Năstase a declarat zero venituri pentru 2016-2017. Cu toate acestea, în 2017, el reuşit să-şi cumpere un nou teren agricol, pe lângă celelalte nouă pe care le deţine, potrivit declaraţiei de venit. În acelaşi timp, notează unele surse media, cea mai scumpă dintre cele 11 case ale lui Năstase are o suprafață de aproape 450 de metri pătraţi și ar costa în jur de șapte milioane de lei.

Presa a mai scris că pe lângă asta, Andrei Năstase mai are o casă luxoasă în oraşul Bad Homburg din Germania, la 25 de kilometri de Frankfurt. Acolo locuieşte soţia şi cei doi copii ai săi. În acelaşi oraş sunt stabiliţi și oligarhii Victor și Viorel Țopa, condamnați penal în Moldova. Jurnaliştii au mai scris că liderul PPDA şi-a folosit propria mamă în operaţiuni de spălare a banilor proveniţi de la penalii Ţopa. Năstase a depus pe conturile ei, din venituri personale şi prin transferuri de la companii off-shore, peste 5,6 milioane de lei, sumă retrasă în perioada 2009 – 2012. Același scenariul l-a aplicat şi în cazul soacrei. De pe conturile femeii a retras, prin tranzacţii dubioase, peste 400 de mii de lei şi aproximativ 150 de mii de euro. Ambele transferuri au fost recunoscute public de preşedintele Partidului “Platforma Demnitate şi Adevăr”.