Fruntașii PAS se declară deranjați de atacurile sistematice la adresa formațiunii, venite din partea colegilor din PPDA. Deputatul Radu Marian, din partidul condus de Maia Sandu, se referă la scandalul recent din Parlament, când exponentul Platformei DA, Maria Ciobanu, i-a acuzat pe cei de la PAS că ar fi plagiat un proiect de lege din România.

“În ultimele zile am observat o ostilitate neobișnuită venită din partea activiștilor și fruntașilor Platformei DA! Eu am avut parte de insulte venite în din partea membrilor DA pe online, iar ieri, o colegă deputată de la partenerii de Bloc a decis că e o idee bună să facă un scandal monstru în plen Parlamentului, în direct, despre faptul că am copiat o lege din România”, a scris Radu Marian, într-o postare pe Facebook.

Deputatul acuză PPDA și de faptul că face campanie deschisă împotriva candidatului PAS la Hâncești – Olesea Stamate.

“Amintesc partenerilor că noi l-am susținut necondiționat și am făcut campanie pentru domnul Năstase în ambele scrutine pentru Chișinău (chiar dacă și-au desemnat candidatul fără a se consulta cu partenerii de coaliție), am susținut toți candidații PPDA în circumscripțiile care au revenit Platformei DA în urma negocierilor, inclusiv și în alegerile parlamentare repetate din circumscripțiile 17-Nisporeni și 33-Suburbii. De ce nu există susținere reciprocă în cazul Hîncești?”, mai scrie Marian.