Numărul minerilor care au murit după ce o mină de cupru şi cobalt s-a prăbuşit peste ei în sud-estul Republicii Democrate Congo a ajuns la 43, iar căutările pentru găsirea celor dispăruţi continuă, au anunţat autorităţile locale, potrivit Reuters.

Iniţial, numărul de morţi fusese estimat la 36, dar a crescut pe parcursul nopţii de joi şi vineri, după ce mai multe corpuri au fost descoperite, au transmis autorităţile.

”Credem că alte corpuri se află încă sub dărâmături”, a declarat Joseph Yav Katshung, şeful de cabinet al guvernatorului provinciei Lualaba, unde s-a produs accidentul.

Un oficial din cadrul sindicatului reprezentat de angajaţii minei a declarat miercuri că a fost observată o fisură într-o zonă din groapă. El a spus că reprezentanţii companiei miniere KCC a instalat semne de avertizare de culoare roşie, dar minerii le-au ignorat.

Oficialii au precizat că minerii lucrau ilegal în mină, fără a avea permise sau autorizaţii, o activitate comună în sudul statului Congo şi în Africa, în general. Metodele învechite şi nereglementate, care pot compromite siguranţa, costă zeci de vieţi pe an numai în Congo.