Vicepreşedintele Judecătoriei Drochia, Nelia Podlisnic va fi cercetată penal pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari şi fals în declaraţii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii și-au dat astăzi acordul în acest sens și au decis ca magistrata să fie suspendată din funcție până la o decizie finală a instanței de judecată, informează publika.md.

Procesul penal a fost iniţiat în baza unei plângeri a unui grup de locuitori ai raionului Drochia.

Potrivit Procuraturii Generale, Nelia Podlisnic ar fi primit prin înşelăciune şi abuz de încredere de la victime 65 mii euro şi peste un milion de lei.

Mai mult, judecătoarea ar fi comis fals în declaraţiile sale cu privire la venituri pentru anii 2014 şi 2015. Ea nu a indicat sumele împrumutate de la victime, la capitolul “datorii”.

Dacă magistrata va fi găsită vinovată, ea riscă până la zece ani de închisoare.