Expertul în comunicare și fostul consilier prezidențial Aurelia Peru nu exclude faptul că deputatul PAS, Mihai Popșoi, încalcă intenționat legislația pentru a provoca scoaterea Maiei Sandu din cursa pentru prezidențiale. Într-o postare pe Facebook, Peru s-a arătat uimită de faptul că parlamentarul a publicat mesajul de susținere a președintei Uniunii Creștin-Democrate din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer, în favoarea Maiei Sandu.

“E vorba, de fapt, de un text clasic de agitație electorală. Legislația noastră națională, desigur, nu poate fi impediment pentru opțiunea șefei CDU. În schimb, articolul 52 (3) din Codul Electoral al Republicii Moldova statuează clar: „Se interzice concurenților electorali să implice sub orice formă persoanele care nu sînt cetățeni ai Republicii Moldova în acțiunile de agitație electorală”. Video-ul cu Annegret Kramp-Karrenbauer a fost postat pe pagina sa de Facebook chiar de vicepreședintele PAS, Mihai Popușoi. În acest context, mă întreb, ce scopuri urmărește dl Popușoi? De ce riscă parlamentarul, care cunoaște bine buchea legii ? Ce joc faceți, dl Popușoi?! Mai ales că e un material asemănător ați postat pe FB pe 3 octombrie, tot în campanie electorală”, a scris Peru.

Totodată, expertul în comunicare a amintit că deja există un precedent în acest sens.

“Nu de alta dar, se mai iscă o judecătoare de marca Berdilo și Maia Sandu ar putea repeta soarta lui Andrei Năstase din 2018. Doar că de data asta pe bune, cum se zice. Între timp, multe instituții tirajează informația respectivă. Ce să fie – duble standarde, necunoașterea sau încălcarea legislației, provocare?”, se mai întreabă Peru.