Patru tineri de 18 şi 22 de ani, din oraşul Anenii Noi și Ialoveni, suspectați pentru comiterea  mai multor  furturi din magazine, au fost reţinuți de poliție, transmite 24h.MD.

În urma  investigaţiilor efectuate,  oamenii legii au stabilit că tinerii activau pe teritoriul  raioanelor  Leova, Bălți, Hîncești, Rezina și Chișinău din luna martie 2016, timp în care  au reuşit să spargă nouă magazine de tehnică de calcul, de unde au sustras  telefoane, laptopuri, tablete  în valoare de peste 1 milion de lei.

Aceştia, acţionau în mai puțin de un minut la fiecare infracțiune, pe timp de noapte,  prin  deteriorarea geamurilor și ușilor. Ulterior, bunurile sustrase  erau comercializate în afara țării prin intermediul unor persoane de încredere.

Ultima infracțiune a suspecţilor, a avut loc  la 27 aprilie  curent, când suspecţii  au pătruns într-un magazin de telefoane din orașul Leova,  de unde au sustras bunuri materiale în sumă de circa 67 000 de lei, după care au părăsit locul infracţiunii.

Suspecții au fost reținuți în flagrant,  doi din ei au fost arestați  pentru 30 de zile, iar alții doi sunt cercetați în stare de libertate, își recunosc vina parțial.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților și realizatorilor au fost ridicate bunuri sustrase.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală  în baza art. 186 al.4,5 Cod Penal al RM. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de „Furt” se pedepsesc cu închisoare de la 7  la 12 ani.